LIVE BLOG | „Domi” e campioana campioanelor de la Singapore! Cibulkova a reușit victoria carierei în fața liderului mondial Kerber, scor 6-3, 6-4

LIVE BLOG |
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dominika Cibulkova (Slovacia, 8 WTA) a reușit marea surpriză în finala Turneului Campioanelor, trecând de Angelique Kerber (Germania, 1 WTA) în minimum de seturi, scor 6-3, 6-4.

Dominika Cibulkova a arătat cum se câștigă cu sufletul un meci în care nu ești cotată cu șanse mari, jucătoarea de doar 1,60 metri dominând-o fără drept de apel pe Angelique Kerber! Slovaca a jucat un tenis spectaculos timp de o oră și 18 minute, în timp ce Kerber a părut blocată de cealaltă parte a fileului, neavând replică pentru atacurile Cibulkovei.

Dominika a început în forță primul act și s-a desprins fulgerător la 3-0! Deși Kerber a reintrat în set și a venit la 2-3, nemțoaica a fost luată prin surprindere de combinațiile rapide ale adversarei. Cibulkova a reușit o nouă serie de două game-uri consecutive, descurcându-se de minune atunci când a trebuit să servească pentru set. Domi a închis manșa după două puncte superbe: pasing de rever și dreaptă câștigătoare în diagonală!

Angelique și-a ridicat nivelul în startul setului doi, aflându-se la conducere până la 3-2! A fost momentul în care Dominika a dezlănțuit o nouă rafală de lovituri imparabile, adjudecându-și următoarele trei game-uri. Kerber a mai rămas în joc doar câteva minute, și-a făcut serviciul pentru 4-5, dar Cibulkova nu a iertat-o nici de această dată. Deși a ratat primele trei mingi de meci, slovaca nu a mai lăsat loc de dramatism, triumfând cu stil în cea mai importantă finală a carierei: 6-3, 6-4!


15:12 Campioana a primit marele trofeu de la Monica Seles: „Încă tremur! E un moment mare pentru mine, pentru cariera mea… E cel mai frumos moment al carierei. E greu să descriu în cuvinte ceea ce simt, dar vreau să o felicit pe Angelique pentru rezultatele obținute anul acesta, care m-au inspirat și pe mine. Mulțumesc și echipei mele, pentru că fără oamenii de lângă mine nu ajungeam aici”, a declarat Dominika Cibulkova, jucătoare care de luni va ocupa locul 5 WTA grație performanței de la Singapore.


15:00 Victorie istorică pentru Dominika Cibulkova, în finala Turneului Campioanelor: 6-3, 6-4 cu Angelique Kerber!!! Sportiva care s-a calificat la limită din grupe, după un meci strâns cu Simona Halep (6-3, 7-6), reușește să cucerească marele titlu la capătul unei finale senzaționale! Venită din postura de debutantă la Turneul Campioanelor, „Domi” a fost dezinhibată în fața numărului 1 WTA, menținând o agresivitate fantastică pe toată durata partidei. Cibulkova a fructificat a patra minge de meci și așteaptă cu nerăbdare să primească trofeul „Billie Jean King” la festivitatea care urmează.


14:46 Cibulkova – Kerber 6-3, 5-4! Liderul mondial rămâne în meci, dar oare cât va mai supraviețui? Energica Dominika servește ACUM pentru titlu!


14:43 Dominika servește în continuare senzațional, în ciuda faptului că este cea mai scundă jucătoare din Top 10 WTA, iar scorul este unul neverosimil: 6-3, 5-3!


14:40 Cibulkova – Kerber 6-3, 4-3!!! „Domi” reușește un break uriaș în setul al doilea, după un game excelent, iar slovaca e tot mai aproape de victoria carierei.


14:33 Liderul mondial rămâne în față în setul doi: 3-6, 3-2! Monica Seles urmărește meciul din tribune, amintindu-și probabil cu plăcere de titlurile pe care le-a câștigat la Turneul Campioanelor în anii 1990, 1991 și 1992.


14:27 Kerber scapă cu bine de un game în care a comis două duble greșeli, scor 3-6, 2-1, având prima explozie de bucurie.


14:22 Cibulkova – Kerber 6-3, 1-1! Slovaca de 1,60 m înălțime egalează în setul secund, după un slice trimis în banda fileului de Kerber. În primul act, Cibulkova a reușit de două ori mai multe lovituri direct câștigătoare decât adversara sa: 14-7.


14:12 SET pentru Dominika Cibulkova, scor 6-3!!! Domi defilează în fața numărului 1 mondial, închizând setul după două puncte superbe: pasing de rever și dreaptă câștigătoare în diagonală! Primul act a fost controlat de outsideră, printr-o agresivitate pe care a arătat-o pe toată durata turneului. Acum însă, jocul Dominikăi se află la un nivel și mai ridicat decât în zilele trecute.


14:07 Cibulkova – Kerber 5-2! Slovaca se desprinde din nou spectaculos, reușind un game alb pe propriul serviciu! Nemțoaica nu are încă replică, fiind de nerecunoscut până acum. 


14:04 Dominika face ravagii cu dreapta, își creează minge de break, iar „Angie” se blochează din nou, 4-2!


14:00 Cibulkova – Kerber 2-3! Nemțoaica își recuperează break-ul după o nouă minge trimisă în aut de „Domi”, cea care nu mai e la fel de precisă precum în primele trei game-uri.


13:56 Kerber face primul game cu noroc, 1-3, după un vole drive ratat în mod incredibil de Cibulkova! De obicei, Dominika era specialistă la închiderea unor astfel de mingi, dar presiunea e uriașă astăzi.


13:52 Cibulkova – Kerber 3-0! „Domi” domină clar începutul de meci, câștigând 11 din ultimele 12 puncte!


13:44 Începutul de meci este oarecum surprinzător! Outsidera Cibulkova o țintuiește pe Kerber pe linia de fund și face break-ul la 2-0, după un forehand devastator.


13:35 Încălzirea este pe sfârșite, iar finala va începe imediat, cu Dominika Cibulkova la serviciu. Tot slovaca a servit prima și în meciul din grupe, iar atunci nu a fost cu noroc, pierzând cu 6-7, 6-2, 3-6.


13:25 Trofeul pentru care se vor lupta Kerber și Cibulkova este denumit „Billie Jean King”, după fost marea campioană americană. Numele acesteia se inscripționat pe cupa care are un desing spectaculos. 


13:10 Ele sunt campioanele campioanelor de la dublu: rusoaicele Elena Vesnina și Ekaterina Makarova le-au învins în finală pe Bethanie Mattek-Sands (SUA) și Lucie Safarova (Cehia), scor 7-6, 6-3! Se pare că Mattek-Sands nu mai știe nimic din ce a învățat-o Tecău…


13:00 Trebuie să-l contrazic pe prietenul Candid, cel care a postat mesajul de mai jos. Angelique Kerber nu putea fi prinsă de radar atunci când mergea pe jos, pentru că ea este ambasadorul companiei Porsche, circulând numai cu respectivul autoturism! De partea cealaltă, Cibulkova merge numai pe jos, pentru că are doar 1,60 m înălțime și nu ajunge la pedala de accelerație, însă nu prinde o viteză atât de mare pentru că poartă întotdeauna tocuri.


12:50 Simona Halep joacă în finala de astăzi! Bineînțeles că este doar o glumă, pe care am primit-o de la un cititor fidel. Userul Candid ne-a scris următorul mesaj amuzant în secțiunea de comentarii: „Am auzit acum trei minute la Radio Singapore că ambele finaliste au fost descalificate deoarece au fost prinse cu radarul că au depășit viteza legală de mers pe jos, duminică, considerată zi de odihnă și relaxare. A fost chemată urgent Simona, dar și Darren, care vor susține un show în locul finalei preconizate”. Eu sunt Alex Tăcină și vă aștept cu cât mai multe mesaje, pentru a comenta împreună ultimul mare meci feminin din 2016!


Kerber și Cibulkova, jucătoarele care au învins-o pe Halep în Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor (6-4, 6-2, respectiv 6-3, 7-6), au dovedit că sunt cele mai în formă tensmene ale momentului! Nemțoaica a ajuns în ultimul act după ce a spulberat-o sâmbătă pe Agnieszka Radwanska (Polonia, 3 WTA), scor 6-2, 6-1, în timp ce slovaca a trecut în semifinale de Svetlana Kuznețova (Rusia, 9 WTA), cu scorul de 1-6, 7-6(2), 6-4!

Angelique este sigură că va încheia anul în fotoliul de lider mondial, însă mai are un ultim lucru de demonstrat! După ce a triumfat la două turnee de Grand Slam în acest an, Australian Open și US Open, Kerber luptă azi pentru un trofeu pe care nu l-a câștigat niciodată. De partea cealaltă, Cibulkova este debutantă la Turneul Campioanelor, iar câștigarea competiției i-ar aduce un salt de trei locuri în clasament, până pe 5 WTA.

Cele două finaliste s-au mai întâlnit de 9 ori până în prezent, scorul meciurilor directe fiind strâns, 5-4 în favoarea nemțoaicei. Partida de la Singapore poate fi urmărit în direct pe programele Digisport și Dolce Sport, fiind transmisă în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului:
VIDEO | Younes Hamza a răbufnit, după ce a dat lovitura de start la meciul Petrolului: "Lipsă de respect din…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×